România a încheiat cu un succes clar meciurile din Grupa C de la Campionatul Mondial, scor 38-28 cu Serbia. Rezultatul nu l-a impresionat însă cu nimic pe golgheterul CM din 1974, Ștefan Birtalan, vizibil marcat de înfrângerea cu Algeria (scor 14-15) și, implicit, de ratarea obiectivului naționalei la acest turneu final.
Cum ați caracteriza prestația României la acest Mondial? Degeaba vrei, dacă nu poți. Am obținut la final o victorie la scor cu Serbia, dar nu a fost un meci care să mă ducă pe mine cu preșul. Nici măcar joc amical nu-l pot considera. Nu-mi spune nimic. Mai repede îmi spune partida cu Algeria.
Și ce vă spune? Așa cum am spus și mai devreme, degeaba vrei, dacă nu poți. Fizic, tehnic am fost mult sub ce se cere la nivel de primele zece echipe în lume. Cu Algeria, dacă mai jucăm de zece ori, poate ne mai bate o singură dată. Important este că nu am învins atunci când trebuia, acest meci a scos în evidență toate detaliile pe care nu le posedăm ca jucători.
Care a fost prima reacție după acest eșec? N-am avut cuvinte, nu-mi venea să cred ce s-a întâmplat. Știam ce impact va avea asupra handbalului românesc un asemenea rezultat. Păi, cu Algeria, antrenorul trebuia să fie la cafea. Și fără antrenor pe bancă, jucătorii erau obligați să câștige.
„Și la fete trebuie să sunăm alarma”
Lumea este împărțită în două când vine vorba de viitorul lui Vasile Stângă pe banca naționalei. Dvs. considerați că ar trebui să se facă o schimbare? Să spunem că schimbăm antrenorul. Și pe cine aducem în loc? Ar putea face viitorul antrenor vreo minune? Ar face trei-patru schimbări, dar lotul va rămâne, în mare, același. Libertatea de azi a dus la lipsă de responsabilitate din partea tuturor.
Să înțeleg că degeaba ne-am făcut iluzii cu o calificare între cele mai bune 12 echipe din lume? Victoria împotriva Rusiei a fost un accident împotriva noastră. M-am uitat la aproape toate meciurile de la Mondiale și în niciun caz nu avem echipă de primele 12 locuri. Ar fi fost un lucru ireal să ne calificăm în grupa principală. Deocamdată trebuie să ne mulțumim că suntem acolo.
Și cum vedeți viitorul handbalului românesc la modul general? În condițiile de azi, fără bani, fără infrastructură, este greu să ne facem iluzii. Rămânem pentru moment cu fetele la cel mai înalt nivel, dar și acolo trebuie să se sune alarma. NU vine nimic din spate!
Cupa Președintelui: locurile 17-20 Azi 15:00 Tunisia – Austria 17:30 România – Slovacia Mâine 15:00 Învinsele între ele (locurile 19-20) 17:30 Câștigătoarele între ele (locurile 17-18)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER